Curs de bază în pedagogia Franz Kett din Vulcan

În perioada 03- 07 iulie 2023, la Casa de Odihnă a Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din Vulcan, județul Brașov un grup de 28 de persoane din  România și Ungaria, au participat la cursul de bază în pedagogia Franz Kett.

Evenimentul a fost organizat de către Institutul pentru Pedagogia Franz Kett din România, reprezentat prin Dr. Nemes István (președintele institutului) și Dr. Monica Gomoescu (vicepreședinte) și coordonat de formatorii Dr. Eva Muroňová PhD și P. Dr. Tomáš Cyril Havel CFSsS din Republica Cehă.

Cursul s-a desfășurat în limba cehă, cu traducere bilingvă în limbile română și maghiară.

În cadrul cursului de bază s-au defășurat activități teoretice și activități practice specifice pedagogiei Franz Kett, care au avut ca obiectiv reflectarea sensurilor conceptelor „eu”, „tu”, „noi”, „locul meu”, „numele meu”, „chipul meu”. În pedagogia Franz Kett fiecare este unic în timp ce face parte dintr-un întreg, este interconectat cu ceilalți, este conectat cu mediul înconjurător și are capacitatea de a se redefini. În viziunea acestei pedagogii viața omului se concentrează punctul central al ființei sale, și anume faptul de a fi creat după imaginea lui Dumnezeu.

Pedagogia Franz Kett este o pedagogie a relațiilor și creează acea conexiune între „eu”- „tu”- „noi” șifacilitează conectarea la oPrezență pe care nu o vedem, dar o putem intui.Valoarea povestirilor și a contemplațiilor este transmisă de procesul prin care se întâmplă tot efortul pedagogic, acel proces lent care creează conexiunea între mine, tine și noi. Cu totul speciale au fost momentele de debut ale fiecărei zile prin rugăciunea de dimineață realizată specific pedagogiei, momentele de reflecție, dans, cântec, momentele atingerii și simțirii profunzimilor prin lucruri simple.

Participanții au învățat să creeze etapa de introducere a unei contemplații specifice pedagogiei Franz Kett, de reușita căreia depind următoarele trei faze, acea atmosferă de liniște și calm pentru copil sau orice alt participant independent de vârstă, în care să se simtă în siguranță, acceptat, valorizat de întregul grup și conectat.

A fost o săptămână cu trăiri intense, în care inimile a 28 de participanți din domenii diferite de activitate au pulsat în același mod și au trăit bucuria renașteriiși a unui mod de viață autentic.

Cursul s-a încheiat într-o notă emoționantă prin crearea poveștii grupului cu ajutorul flashcardurilor cu imagini, fiecare dând glas, aripi și sens interiorului. Povestea mea, și a taa creat povestea noastră, povestea unui grup minunat, dornic de schimbare și dăruire.

Uneori trebuie doar să te oprești și să trăiești. Să inspiri adânc și să expiri. Să trăiești, să te bucuri și să admiri frumusețea și simplitatea lucrurilor care te înconjoară.

Scroll to Top